„Ordonanța trenuleț” face deja primele victime în sportul românesc. Echipa de handbal Gloria Buzău se retrage din campionat din cauza măsurilor de austeritate impuse de Guvern.
Clubul susținut de Primăria din Crâng a anunțat deja Federația Română de Handbal despre retragerea din campionate a echipelor feminine de senioare și de tineret.
„Ordonanța trenuleț” face deja victime în sportul românesc. Echipa de handbal Gloria Buzău se retrage din campionat din cauza măsurilor de austeritate impuse de Guvern la nivel național.
La jumătatea campionatului din Liga Florilor, SCM Gloria Buzău ocupa locul 11, cu 9 puncte, acumulate în 13 etape.
„După multe deliberări, conducerea clubului, prin hotărârea Comitetului Director, a luat o decizie care nu a fost deloc uşoară: retragerea echipelor feminine din Liga Naţională şi CN de tineret, începând cu data de 9 ianuarie 2025.
Decizia de retragere a echipelor a fost luată datorită restrângerilor cauzate de măsurile fiscal bugetare aprobate prin acte normative în vigoare, ce au condus la imposibilitatea alocării resurselor financiare necesare continuării activității”, anunță SCM Buzău într-un comunicat oficial.
Clubul buzoian asigură că va restitui abonaților contravaloarea biletelor pentru cele șase partide rămase de disputat pe teren propriu din retur: 116 lei în cazul abonamentului standard și 58 de lei în cazul celui valabil pentru pensionari și studenți.
„Mulţumim tuturor suporterilor care ne-au fost aproape şi care ne-au încurajat necondiţionat! Vom face tot posibilul pentru a vă face mândri de noua generaţie de handbaliste ce se formează la Buzău!”, se încheie mesajul SCM Gloria Buzău.
În cadrul clubului vor rămâne „în viață” câteva echipe de junioare, iar SCM anunță că în momentul de față mai activează „două grupe de baby handbal (6-8 ani) și mini handbal (10-11 ani)” și că „începând cu 2024, SCM Gloria Buzău are și echipe de juniori, atât la Junioare 1, cât și Junioare 2, Junioare 3 și Junioare 4”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER